Povestea unui portret la Muzeul Satului

Am plecat de acasa la “vanatoarea de fotografii” la Muzeul Satului cu dorinta foarte mare de a invata sa fac si eu fotografii ALTFEL decat cele de pana acum (banale, care redau doar realitatea vazuta prin vizorul aparatului de fotografiat). Privesc fascinata fotografiile marilor maestri ai fotografiei si ma intreb: “mie de ce nu-mi iese acea magie a imaginii, acel CEVA care te face sa privesti fotografia si sa nu te mai saturi…?”
Cu manualul aparatului buchisit (CANON 400 D), iata-ma la locul intalnirii, foarte increzatoare in fortele proprii. Vine si prima provocare: portret in fata unei case. Ok. Setez aparatul cum ni s-a spus: prioritate de diafragma, iso 200, wb norisor si… KLANK poza! Ma uit… o fata arsa pe un fundal negru. Aaa.. zic eu: nu-I bai, scad din expunere asa.. cam 2 trepte. Alta incercare. rezultatul: fata intunecata, fundal negru… Aoleuuuu.. ce ma fac??? Ma duc cu jalba-n bat la Dl. Dinu Lazar: “Ia uitati ce-am patit… de ce???” Domnul profesor ma intreaba: “Pai ai citit manualul?” eu zic foarte hotarata: “DA!” – “Atunci trebuie sa stii ca trebuie sa masori expunerea pe fata, ca aparatul nu stie sa masoare singur ce te intereseaza pe tine si masoara expunerea pe fundalul negru… iata de ce iti iese fata arsa!...”. Imi vede fata nedumerita, imi ia aparatul din mana si incepe sa-mi explice ca pentru gaga (ca asta sunt deocamdata): “Uite: setezi aparatul pe manual, pui expunerea pe spot, te uiti prin vizor la portiunea pe care vrei sa o masori (fata), apesi declansatorul pe jumatate, te uiti tot prin vizor la scala expunerii, invarti de rotita asta pana vine cursorul la 0 (ceea ce inseamna ca expunerea e corecta), blochezi expunerea, reincadrezi si gata de declansare. Ai priceput?.” La care eu exclam ca in fata unei mari revelatii: “AAAA….. Asaaaaaa???? N-am stiut!” (acum mi-am dat seama ca e mare diferenta intre a sti ce face fiecare buton al aparatului si a-l utiliza in mod creativ in functie de situatia data, iar fiecare poza aproape are propriile ei setari).
Bucuroasa ca am inteles cum se face, ma indrept spre model. Da’ de unde loc sa-mi fac si eu incadrarea si setarile aparatului… era inghesuiala mare… cand eram gata de declansare.. aparea in cadru ba o mana, ba un cap, un obiectiv… ufff… trebuie sa-mi gasesc un model, sa exersez in liniste ce am invatat. Ma uit in jur.. o colega frumoasa (pacat ca nu-I stiu numele) priveste amuzata la multimea de fotografi, care mai de care sa faca fotografii cat mai reusite cu modelul… Si chiar avea fundalul perfect in spate, tot in fata casei. O intreb daca vrea sa-mi fie model, accepta bucuroasa. Ma priveste rabdatoare si zambitoare in timp ce-mi setez aparatul privind prin obiectiv: cu un deget declansez pe jumate, cu alt deget invart de rotita, cu al treilea deget blochez expunerea… intr-un final reincadrez.. si GATA!!!! KLANK declansatorul.
Rezultatul... il aveti in fata ochilor.

CANON 400D, data: 28.11.2009, timp: 1/160 sec., program: manual, ISO 200, dist. focala 135 mm